Aripi de vant

Cand te tarasti prin viata si iubirea iti taie calea cu zborul ei fulgerator privesti disperat in jur si tipi ”va rog, cine are sa-mi imprumute si mie o pereche de aripi!” Tipatul tau fulgera bolta cerului si se pravale in ploaie de lacrimi iar oamenii isi deschid umbrelele si remarca plicitsiti ”Ploua.”
E atata singuratate in aceasta lumea atat de inghesuita…
Si din imprejurul tau, de peste tot, Vantul milos iti raspunde ”am eu, dar ale mele sunt mari si salbatice, te vor zbate de cei mai ascutiti munti, te vor tavali prin cele mai intunecate paduri, te vor putea duce oriunde dar vei ajunge sfasiat, plin de rani, abia respirand mai mult mort decat viu.”
-Da-mi-le Vantule! ii strigi, tot ce e viu in mine sta adunat in inima, restul imi macina timpul neobosit in scrasnet dureros de regrete!
-Asteapta. De undeva de sus Soarele iti mangaie umarul cu o raza prietenoasa. Eu iti pot da aripi mai mari si mai frumoase ca ale ingerilor, te pot purta oriunde cu viteza luminii in zbor lin si nevatamat ca pe un astru maret dar… sunt mai usoare decat pala unui vant si le este imposibil sa se-ngreuneze cu-ntuneric.
-Cat de bine mi-ar prinde aripile tale dar eu m-am nascut din pamant si m-am tarat prin namol ca sa vad lumina. Caci ea era departe de mine si ca sa ajung pana acolo a trebuit sa calc peste flori si sa-mi las mizeria in limpezimea lacurilor. Am gresit mult Soare, sunt plin de umbre…

Intinzi mainile tremurande spre aripile Vantului si ochii-ti storc ultimele lacrimi cand simti ghearele dureroase ale vietii-naripate infingandu-ti-se in inima.
-Trebuie! Trebuie sa zbor!

© Radu Ilies, www.CadouriDeDragoste.ro

Scrie mesaj

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>